Fly me to the moon

May 4, 2011, 11:44 pm
Filed under: Thoughts

Am invatat ca fericirea nu vine la comanda si nici nu e un rezultat al unui motor de cautare. Nu poti sa alegi un om si sa spui: da, tu o sa ma faci fericit, iar eu… eu o sa te fac fericit. In schimb poti simti asta. Cred cu adevarat ca poti simti, dar in acelasi timp cred ca poti confunda sentimentul de apartenenta, de simbioza perfecta cu dorinta ta de a fi cu zambetul pe buze.

Am observat ca exista o tendinta de a te convinge ca esti fericit. “M-am hotarat sa fac bebe, yeeey, sunt fericit!”, “Ma casatoresc cu o persoana pe care am cunoscut-o de cateva luni, yeeeeey, ce fericit sunt!”, “M-am cuplat cu o persoana imediat ce ne-am cunoscut, sigur e dragostea vietii mele! Ce fericit sunt!”. Da, sigur, poate fi si adevarat, dar in cate cazuri? Nu inteleg de unde disperarea asta de a forta lucrurile, de a te obliga sa fii fericit! Acum! Push the button!

Si peste cativa ani strangi frustrare si tensiune suficient pentru o criza de varsta a doua si poate chiar pentru un abonament cu bonus de la psiholog. Pentru ca in interior stii ca ceva nu e in regula, e la fel ca atunci cand vrei sa faci un puzle si fortezi doua piese sa se lege; imaginea seamana, conturul e aproape perfect, sigur e greseala din fabricatie. Nu, nu e asa, e o piesa care intra perfect. Daca nu ai gasit-o, nu trebuie sa te multumesti cu una care seamana dar nu prea.

Umbla pe facebook o intrebare zilele astea: “Fericirea este… ?”; am completat cu “in mine”. E simplu, cat si ce vrei sa intelegi din ce te inconjoara si… din ce simti. ★